DNA a deschis anchetă în cazul licitației de 27 de milioane de euro de la Sectorul 3, condus de Robert Negoiță / În afacere sunt implicați oameni din anturajul Sorinei Docuz, apropiata premierului Ciolacu

0
52

Direcția Națională Anticorupție a deschis dosar penal în cazul licitației de 27 de milioane de euro de la Sectorul 3, condus de Robert Negoiță, contract atribuit unei companii din anturajul Sorinei Docuz, fosta soție a primarului și o apropiată a premierului Marcel Ciolacu. Procurorul șef DNA, Marius Voineag, a declarat, într-un interviu pentru G4Media.ro, că dosarul a fost înregistrat la începutul anului și că procurorul s-a autosesizat din presă, la fel ca în dosarul vaccinurilor. Voineag nu a oferit alte detalii referitoare la persoanele vizate de anchetă, motivând că este vorba de un dosar în lucru.

Sorina Stan Docuz este protejata președintelui PSD, premierul Marcel Ciolacu și este fosta soție a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. Instituția celui din urmă a închiriat către Gab Pavolux, printr-o procedură suspectă, un restaurant de lux în care investise circa 2 milioane de euro, acesta urmând să devină ”cartierul general” al operațiunilor de catering ale firmei.

EXCLUSIV: DNA a deschis anchetă în cazul licitației de 27 de milioane de euro de la Sectorul 3, condus de Robert Negoiță / În afacere sunt implicați oameni din anturajul Sorinei Docuz, apropiata premierului Ciolacu / Voineag: Dosarul a fost deschis la începutul anului

 

Lasă un răspuns